Economic

A început revoluția fiscală. Contribuţiile sociale au trecut de la angajatori la angajaţi începând cu 1 ianuarie 2018, iar impozitul pe venit s-a redus de la 16% la 10% pentru salariaţi, pensionari, persoane fizice autorizate, drepturi de autor. Acestea nu sunt însă singurele modificări.

Tot de la începutul anului s-a schimbat şi regimul de impozitare pentru microîntreprinderi. Acestea vor plăti un impozit de 1% pe venituri dacă au afaceri de până la un milion de euro. Modificarea, în acest caz, este că se majorează de la 500.000 de euro la un milion de euro pragul veniturilor până la care o companie este considerată microîntreprindere şi, în consecinţă, impozitată pe venituri şi nu pe profit. Revenind la transferul contribuţiilor sociale de la angajat la angajator, potrivit Ministerului Finanţelor, nivelul contribuţiilor scade cu 2 puncte procentuale, astfel că, din totalul de 39,25% contribuţii plătite la un salariu brut, se vor plăti 37,25%.

Calculele de la Finanţe arată că, în total, din salariul brut, 35% vor fi contribuţii reţinute de angajator în numele salariatului, iar contribuţiile rămase în sarcina angajatorului scad la 2,25% şi vor acoperi riscurile de şomaj, accidente de muncă, concediu medical, creanţe salariale. Acestea din urma vor fi cuprinse într-o singură contribuţie, care se va numi contribuţie asiguratorie pentru muncă. Din nouă contribuţii plătite în prezent de salariat şi angajator vor rămâne trei, respectiv contribuţia pentru pensie (CAS) – plătită pentru salariat, contribuţia pentru sănătate (CASS) – plătită pentru salariat şi contribuţia asigurătoare pentru muncă – suportată de angajator. 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: