Economic

Declinul demografic s-a adâncit arată cifrele oficiale publicate de Institutul Naţional de Statistică. Cumulat, în primele şase luni din acest an s-au născut 87.173 copii, în scădere cu 8,1%

(7.711) faţă de aceeaşi perioadă din 2016, şi au decedat 135.279 persoane, mai mult cu 2,8%, astfel că sporul natural negativ a fost de 48.106 persoane, în creştere cu 31,2% faţă de perioada similară a anului trecut.  Experţii se aşteaptă la o adâncire a declinului demografic al României în deceniile următoare. Astfel, populaţia României va ajunge la 14,5 milioane locuitori în anul 2050, potrivit unui raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), publicat în iulie 2015.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: