29
Vin, Mar

Economic

            Bonurile în valoare de 361 lei emise pe 1 februarie au ieşit câştigătoare la a treia extragere lunară din acest an a loteriei fiscale, astfel încât toate persoanele care deţin astfel de bonuri îşi pot revendica premiul printr-o cerere depusă la ANAF în următoarele 30 de zile, fondul total de un milion de lei fiind împărţit la maxim 100 de premianţi.

            Dacă vor fi depuse peste 100 de cereri de revendicare a premiilor, va fi organizată o a doua extragere, pentru desemnarea celor 100 de câştigători, potrivit Ministerului Finanţelor. Rezultatele extragerii vor fi postate pe site-ul Ministerului Finanţelor, al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi al companiei Loteria Română pentru o perioadă de minimum 30 de zile. Cererile pentru revendicarea premiilor pot fi depuse de luni la sediile ANAF. Persoanele care merg la Fisc pentru revendicarea premiilor trebuie să depună în original bonul fiscal câştigător, alături de copia actului de identitate şi de o cerere. Un bon fiscal este considerat câştigător doar dacă îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute de lege, având înscrise elementele obligatorii care arată că a fost emis cu un aparat de marcat fiscalizat.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: